300 de metri de stradă blocată au adus iadul pe celelalte străzi

Category: Administratie Published: Monday, 23 April 2018 Written by Interes argesean

Suprafața municipiului Curtea de Argeş măsoară 75 kilometri pătraţi, împărțiți in 10 cartiere. Lungimea străzilor municipale, inclusiv segmentele care fac parte și din categoria drumurilor naționale și județene totalizează 93,28 kilometri; lungimea străzilor municipale este de 73, kilometri, din care 33,714 de kilometri constituie străzi modernizate în cadrul implementării proiectului european „Creșterea calității infrastructurii rutiere în municipiul Curtea de Argeș". Săptămâna trecută, 300 de metri din cei 73,51 de kilometri de străzi municipale au fost închişi circulaţiei pentru asfaltarea carosabilului, iar circulaţia a devenit imposibilă.

Bulevardul Basarabilor şi strada 1 Decembrie au fost blocate, marţi, din cauza faptului că strada Despina Doamna, de la Ocolul Silvic şi până aproape de intrarea din spate a Primăriei, a fost reparată. Toată ziua şoferii au stat în trafic aşa cum nu s-a mai întâmplat vreodată la Curtea de Argeş, nici chiar la jumătatea lunii august, când se înregistrează maximul de turişti. Cei mai înjuraţi pământeni au fost marţi angajaţii Serviciului Public de Gospodărie Comunală care turnau asfalt în gropile adânci de pe Despina Doamna şi nu mai lăsau pe nimeni să treacă. Sigur, nu erau ei de vină, mai ales că tot Serviciul la care aceştia lucrează primea cele mai alese vorbe din partea şoferilor care şi-au stricat maşinle în craterele de pe Despina Doamna, dar cineva a fost totuşi vinovat pentru traficul de marţi.

Dacă vom avea autostradă va fi vai de noi

Argeşenii spun că aglomeraţia de marţi a arătat cum se va circula la Curtea de Argeş peste câţiva ani. După ce autostrada va fi făcută (dacă va fi făcută!), după ce Karcher îşi va dubla producţia, aşa cum preconizează, după ce Electroargeş şi alte firme mari care au fabrici în municipiu vor produce şi ele mai mult, iar marfa va fi transportată cu camioanele, dezastrul poate fi total, iar felul în care s-a circulat marţi va fi unul obişnuit.

Se întâmplă asta pentru că nu există o şosea de centură, pentru că străzile nu sunt lărgite ci maxim cârpite, pentru că nu există sensuri giratorii ori semafoare mai multe. Proiectele pe care le are administraţia locală nu ţin pasul cu realitatea. Până la construirea unor parcări supra ori subterane, Curtea de Argeş are nevoie de străzi largi, bine asfaltate, şi variante ocolitoare. Altfel, orice blocare a câtorva sute de metri dintr-o stradă centrală va bloca tot oraşul.

Hits: 1152

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments