Municipalitatea plăteşte şi dobânzi pentru banii pe care îi restituie pentru „marea asfaltare”

Category: Administratie Published: Wednesday, 31 January 2018 Written by Interes argesean

Prin proiectul „Creşterea calităţii infrastructurii rutiere din municipiul Curtea de Argeş” s-a modernizat infrastructura rutieră din zona de acţiune urbană Curtea de Argeş, respectiv  26 de străzi din Cartierul Est Valea Sasului-Groape, în lungime totală de 15,983 km, 14 străzi din Cartierul Marina – Poştei, în lungime totală de 12,959 km, 7 străzi cu tronsoanele lor din Cartierul Noapteş, lungimea totală de 4,772 km.  47 străzi au fost modernizate cu un total de 33,714 km drum reabilitaţi. Acestea sunt datele oficiale, cele care arată rezultatele obţinute. Tot rezultate, sau consecinţe ale acestui proiect, sunt şi corecţiile financiare aplicate în ultimii ani, când Primăria Curtea de Argeş a dat înapoi milioane de lei pentru nceonformităţile constatate de specialişti. Ultimii bani daţi reprezintă dobânzi în valoare de 5836,87 lei.

În 2016, Direcţia Plăţi şi Contabilitate Proiecte din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale a încheiat un proces verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, după care s-au calculat dobânzi pentru sumele datorate, informează Constantin Porceanu, de la Biroul de Investiţii din Primărie. Cei 5836 lei se împart între bugetul UE (3844,2 lei), contribuţie publică naţională de la bugetul de stat (844,43 lei) şi TVA aferentă (1148,24 lei). 

Hits: 1131

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments