CREŞTEREA SALARIILOR BUGETARILOR, EPISODUL URMĂTOR

Category: Administratie Published: Tuesday, 09 January 2018 Written by Interes argesean

Salariul directorului de la Salubritate a ajuns la 7000 de lei brut

La sfârşitul anului trecut a avut loc Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) SC Salubritate Publică Urbană Curtea de Argeş SRL.  Societatea este a Consiliului Local, iar AGA este constituită din consilieri, reprezentanţi ai cetăţenilor care i-au ales. În această calitate, ei au decis ca directorul Salubrităţii, Cătălin Nastea, să aibă un salariu brut de 70 de milioane, începând cu 1 ianuarie, adică peste 40 de milioane net.

Discuţiile pe urma salariului directorului au fost numeroase şi aprinse. Consilierul local Marius Deaconu l-a întrebat pe Nastea ce face pentru banii în plus. „Ar trebui să ne spui ce faci în plus, de ce vrei mărire de salariu. Ai 28 de milioane acum, maşină de serviciu, şi te-am văzut doar cu ea, nu cu maşina personală, ai benzină, ai aparat administrativ, ai tot ce îţi trebuie. Anunţ public că după ce ţi se va încheia mandatul o să mă înscriu la concurs, dacă o fi vreun concurs, pentru postul tău”, a spus Marius Deaconu.

Directorul Nastea a preferat să nu intre în polemică, poate şi pentru că ştia că aleşii PSD vor vota propunerea făcută de unul dintre ei, iar majorarea salariului va fi aprobată, aşa cum s-a şi întâmplat, de altfel. El a spus doar că mărirea are legătură cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat de la 1 ianuarie.

La sfârşitul lunii decembrie, SA Salubritate Publică Urbană înregistra un profit de 200.000 de lei, din care 8% venituri din alte activităţi, potrivit directorului Cătălin Nastea.

Şeful de la Pieţe, salariu de peste 40 de milioane

Şi şeful Serviciului Public Pieţe, Târguri şi Oboare (SPPTO), Marin Florea, a vrut salariu mai mare şi l-a primit. Cum numai el rămăsese cu o leafă mai mică, consilierii locali au decis că dacă tot s-a făcut risipa, nu mai contau câteva milioane.

La şedinţa ordinară a lunii decembrie a Consiliului Local a fost aprobat un proiect de hotărâre referitor la „aprobarea salariilor de bază pentru funcţionarii şi personalul contractual din cadrul Primăriei şi aparatului permanent al Consiliului Local precum şi pentru personalul serviciilor publice de interes local aplicabile începând cu data de 1 ianuarie”. „Este vorba despre modificarea salariilor din cauza trecerii contribuţiilor de la angajator la angajat”, a fost motivaţia majorării.

„S-au stabilit coeficienţii de salarizare pentru fiecare salariu. De fiecare dată când se modifică salariul minim se modifică şi saalriul celor din Primărie. Este vorba despre o creştere a saalriului brut semnificativă, pentru ca şi în ianuarie salariul net să fie cel din decembrie”, a explicat şeful Biroului de Resurse Umane din Primărie, Dorin Savu, şi el beneficiar al creşterilor.

În acest context, şeful SPPTO a cerut şi el o majorare a coeficientului, că doar nu era să rămână mai prejos, activitatea domnie sale fiind cel puţin la fel de intensă şi productivă ca cea a angajaţilor din Primărie. Florea a solicitat o creştere de la 2,87 la 3,41, şi a primit-o, astfel încât salariul său net va trece de 40 de milioane de lei vechi.

Momentul în care s-a discutat despre acest subiect în şedinţă a fost destul de penibil. „Am votat creşterea salariilor (în iulie – n.n.) căclcând pe demnitatea mea. Mulţi m-au înjurat. Ar fi trebuit să vedem şi noi acum ce face domnul de la Pieţe, ce încasări are, un raport de activitate. Nu avem nimic, Domnule primar, le-aţi pus palma în fund prea mult!”, a izbucnit Bogdan Dabija.

Hits: 1164

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments