Negocierile cu RAJA Constanţa continuă

Category: Administratie Published: Wednesday, 25 October 2017 Written by Interes argesean

Fostul director al societăţii constănţene a ajuns ministru, dar discuţiile despre delegarea serviciului apă-canal merg mai departe, spune primarul Panţurescu

„Nu cred că e de preferat să te duci la Constanţa decât la Apă Canal Piteşti”, e de părere deputatul liberal Dănuţ Bica

 

Fostul director al RAJA Constanţa, Felix Stroe, este noul ministru al Transporturilor, dar asta nu are nicio legătură cu intenţia Municipalităţii de a delega direct gestiunea serviciului apă canal către această societate, declară primarul Constantin Panţurescu. „Bătaia pentru RAJA nu e pentru Stroe nici pentru cine e director acum acolo, ci e pentru personalul care se ocupă de atragerea de fonduri europene. Au peste 100 de angajaţi pe domeniul ăsta şi din acest motiv sunt cei mai mari şi au cele mai multe proiecte câştigate. Se vede asta, de altfel, în ce au luat şi pe unde au luat serviciul de apă canal. Dacă nu mergem mai departe cu RAJA nu avem altă soluţie decât să stăm să plătim amenzile uriaşe care se vor plăti din 2018 dacă nu se respectă legea. Sumele care vor fi plătite se raportează la numărul de locuitori şi la alte criterii de acest gen. Spre exemplu, pentru o unitate administrativ teritorială cu 2000 de locuitori care nu respectă standardele amenda cea mai mică e de 3500 de euro pe zi, iar pentru un oraş ca Bucureştiul, 150.000 de euro pe zi. Nu mă gândesc la suma reală pe care ar trebui să o plătim, pentru că şi 3500 de euro pe zi e mult prea mult pentru posibilităţile noastre”, ne-a spus primarul.

Ce zic liberalii

Pe de altă parte, pentru ca delegarea să aibă loc e nevoie de votul Consiliului Local, iar aleşii PNL nu vor fi de acord cu asta, declară preşedintele PNL Curtea de Argeş, Cristian Mitrofan, totodată consilier local. „Vrem să avem o apă curată şi ieftină la Curtea de Argeş şi nu avem nimic cu RAJA. Noi vom face cum doresc cetăţenii din Curtea de Argeş. Vom amplasa un cort în oraş, pe domeniul privat dacă nu obţinem autorizaţie pe domeniul public, şi îi vom întreba pe cetăţeni ce vor. Chiar dacă nu vom vota noi, însă, delegarea directă va fi făcută, pentru că PSD are majoritatea în Consiliul Local”, a declarat Mitrofan la conferinţa de presă a PNL la care a fost prezent şi deputatul Dănuţ Bica. Nici acestuia nu i se pare o idee bună asocierea cu societatea din Constanţa. „Nu e eficientă delegarea serviciului către RAJA. Nu văd de ce un operator de la Constanţa ar fi mai bun decât Apă Canal Piteşti. Nu cred de ce e de preferat să te duci la Constanţa decât la Piteşti. Cei de la RAJA, în ciuda promisiunilor pe care le-au făcut, nu pot aduce fonduri europene acum, pentru că proiectele sutn deja în implementare”, a declarat deputatul Bica.

Unde sunt banii noştri?!

Discuţia cu preluarea serviciului de apă canal de către RAJA Constanţa e veche. Deocamdată, de acest serviciu se ocupă societatea Consiliului Local, Aquaterm, numai că aceasta nu are licenţă şi prestează  ilegal. Administratorul Aquaterm, Gabriel Nastea, a declarat la ultima Adunare Generală a Acţionarilor (AGA) că îşi dă demisia pe 1 noiembrie dacă  Aquaterm nu primeşte delegarea serviciului astfel încât să poată obţine licenţa care îi dă dreptul să furnizeze apa şi canalul legal.

Consiliul Local, cel care constituie AGA Aquaterm, trebuie să decidă ce face – păstrează societatea proprie ca operator local sau deleagă serviciul celui mai mare operator regional din ţară, RAJA. Bătaia, după cum spunea primarul, este pentru fondurile europene cu care s-ar putea moderniza reţelele vechi de apă şi canal ale municipiului, şi care ar putea fi folosite pentru o staţie de epurare adevărată. Pe de altă parte, în ultimii 15 ani, Consiliul Local a alocat bani mulţi pentru înlocuirea reţelelor societăţii Aquaterm, numai că avariile sunt aproape la fel de dese ca în urmă cu 15 ani, iar banii investiţi de administraţia locală nu se prea văd.

 

 

Hits: 437

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (1)