Viceprimarul de la Albeşti are 4063 de lei salariu, cât primarul de la Valea Iaşului

Category: Administratie Published: Friday, 15 September 2017 Written by Interes argesean

„Legea salarizării ne-unitare aduce mari probleme şi discrepanţe majore”, e de părere primarul comunei Valea Iaşului. În calitatea sa de vicepreşedinte al PNL Argeş şi de responsabil, din punct de vedere politic, pentru zona de nord a judeţului, Barbu a fost prezent la conferinţa de presă a PNL Argeş de săptămâna trecută. El a vorbit despre salariile din administraţiile locale şi diferenţele dintre ele.

„Un funcţionar de la primăria din Valea Iaşului are mai puţin cu 6-700 de lei faţă de unul de la Albeşti, iar unul de la Valea  Danului are mai puţin cu 3-400 de lei faţă de unul de la Albeşti. Valea Iaşului este comună de gradul 3, Primăria are 22 de salariaţi, iar viceprimarul are 3051 de lei salariu, net. Valea Danului este comună de gradul 2, iar viceprimarul are 3500 de lei net. La Albeşti, comună de gradul 1, viceprimarul are 4063 de lei, fix cât primarul de la Valea Iaşului”, afirmă Nicolae Barbu. „Salariul meu de 4063 lei net este depăşit de 120 de salariaţi ai Consiliului Judeţean”, subliniază acesta.

Problema este că salariile trebuie asigurate din veniturile proprii, din impozitele şi taxele plătite de cetăţeni. „Sunt localităţi multe unde din veniturile proprii nu pot fi asigurate nici măcar salariile, nici vorbă de celelalte cheltuieli, utilităţi, şcoli, etc. Vor creşte taxele şi impozitele, conform Codului Fiscal. O unitate administrativ teritorială cu 3000 de locuitori nu poate să funcţioneze fără un buget de 1,5 milioane de lei, iar multe din comunele din zonă au cel mult jumătate din bani”, a mai spus primarul din Valea Iaşului.

Hits: 2820

Leave your comments

0 / 800 Character restriction
Your text should be in between 10-800 characters

Comments (1)

Powered by Komento