|
|
|
Nu indemnizaţiile consilierilor sărăcesc oraşul, ci lipsa lor de activitate |
|
|
|
|
Scris de Laura Ilie
|
|
Luni, 20 Februarie 2012 11:08 |
Un grup de consilieri a donat secţiei de urgenţe a spitalului municipal medicamente cumpărate din indemnizaţia lor de aleşi locali. Un gest foarte frumos, care va fi urmat şi de altele, am înţeles, dar un gest care nu va rezolva problema
unităţii spitaliceşti din oraşul nostru. Nu indemnizaţiile consilierilor sunt prea mari, ci lipsa lor de interes faţă de problemele urbei. Nu milioanele luate de ei lunar sau salariul primarului sărăcesc bugetul şi oraşul, ci totalul dezinteres pe care îl manifestă faţă de necazurile cetăţenilor şi ale oraşului. Aş fi de acord ca aleşii să primească bani mai mulţi, dar să existe, cumva, un indicator de performanţă pe care să-l respecte. Alegerile la patru ani nu sunt suficiente pentru nişte inşi care îşi fac socotelile astfel încât la finalul mandatului să tragă linie, pentru ei, şi să găsească deasupra acesteia destule motive personale, sau numai motive personale, pentru care au ridicat mâna la un moment dat în şedinţele de Consiliu Local. Nu vorbesc aici despre toţi aleşii, vorbesc despre Consiliul Local în integralitatea sa. Chiar dacă au fost câteva iniţiative, firave, de a face ceva concret pentru oraş, ele au fost rapid înăbuşite de interesele celorlalţi. Faptul că şase aleşi locali au cumpărat medicamente de un milion jumătate şi le-au donat spitalului e un gest frumos, dacă acestea ajung unde trebuie. Eu aş aştepta de la nişte persoane pe care le-am ales să administreze oraşul altfel. Aştept să se lupte pentru ca spitalul, spre exemplu, să obţină mai mulţi bani de la Casa de Sănătate, mă aştept ca banii daţi de Consiliul Local instituţiei medicale pentru reparaţii să fie cheltuiţi onest şi judicios, mă aştept ca lucrările făcute pe banii noştri să coste ca în piaţa liberă, mă aştept ca indemnizaţiile lor plătite şi din banii mei să aibă o finalitate care să mă facă şi pe mine, cetăţean plătitor de impozite, să am mai mult confort în oraşul meu. Îmi doresc de la aleşii locali o implicare mai mare în verificarea modului în care sunt cheltuiţi banii noştri, nu la donarea unei infime părţi din indemnizaţia lor pentru rezolvarea problemei pe care o are spitalul, spre exemplu. Consiliul Local reprezintă „Parlamentul” local, cel care trebuie să decidă, iar primarul să pună în aplicare. Mi se pare normal ca aleşii să verifice dacă ce au hotărât ei este pus în practică, şi cum. Atunci când nici hotărârile nu sunt cele mai potrivite şi nici punerea lor în practică nu se face cum trebuie înseamnă că suntem la Curtea de Argeş şi suportăm consecinţele alegerilor pe care le-am făcut. Mai avem câteva luni.
 |
|
Ultimele comentarii
Costinel Vasilescu: „Am rămas cu bani în sold, în
ne imbolnavim de ignoranta tuturor,ei doar vor fura in continoare si o
|
Cine ne sabotează Sărbătorile
nui problema,se vor schimba si aceste tevi foarte rapid,mai avem de fu
|
Am primit la redacţie de la cititori „Apa potabil
are dreptate,apa este scumpa si salariile angajatilor sunt aceleasi de
|
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Draga Maria,
in primul rand vreu sa-ti spun ca nu am auzit inca de tun
|
Primarul Nicolae Diaconu declară „Mă bazez pe încr
se vede din comentarii cata dreptate are primarul. Asa este. lUCRURI C
|
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Mărine, dacă vrei să fii credibil vorbeşte, sau mai bine spus,scrie şi
|
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Domnule Lazaroiu, cred ca manevrele dumneavoastra nu mai tin in blocar
|
Ce ne-am dori de la viitorul primar
Un singur lucru ne dorim de la viitorul primar. Sa nu il cheme Diaconu
|
Primarul Nicolae Diaconu declară „Mă bazez pe încr
"AM FĂCUT LUCRURI CARE NU SE VAD". Cata dreptate are. Ce a facut se ve
|
Ştefan Lăzăroiu: „Promisiunile de asfaltare ale l
Si lazaroiu uita ca el a contestat de 2 ori prin diverse societati mar
|
|